COMUNICATE

MCC forum

BASARABIA E ROMÂNIA – MCC CĂTRE ROMÂNII DE PRETUTINDENI !

DECLARAȚIE -27 martie 2013

Mișcarea pentru Constituția Cetățenilor se alătură Memorandumului pentru Reîntregirea României dat publicității, astăzi, 27 martie 2013, la Chișinău, de către Consiliul Unirii.

Ne alăturăm întregului popor român, care comemorează, astăzi, cu mândrie şi speranţă, cea de a 95-a aniversare a actului istoric, înfăptuit la 27 martie 1918, prin care Basarabia a revenit la Patria mamă, după lunga perioadă de ocupaţie ţaristă (1812-1918). Cu mândrie pentru trecutul glorios al neamului nostru. Cu speranţă pentru o Românie Reîntregită, puternică, bogată şi prosperă, în care poporul român va redeveni stăpân pe teritoriul lui naţional, pe resursele sale naturale şi cele create prin munca sa, îşi va recâştiga libertatea şi demnitatea.
Suntem singurul popor european despărţit în două state aşa-zis independente. Suntem în această stare tragică şi datorită lăcomiei imperiilor care s-au năpustit asupra noastră şi au rupt părţi din trupul teritoriului nostru naţional, dar şi datorită cozilor de topor, care s-au căţărat la conducerea celor două state româneşti, pe căi necinstite, cu ajutorul invadatorilor, şi s-au lăcomit să se îmbogăţească, prin jefuirea, împreună cu străinii, a avuţiei create de noi, poporul român, în timpul regimului comunist, ca şi în toată perioada scursă de la abolirea acestui regim de ocupaţie. Citește toată declarația aici…

coloana_infinitului orizontal

Comunicat

 Astăzi  25.03.2013, proiectul  de  lege  privind  revizuirea  Constituţiei  României, iniţiat  de  Mişcarea  pentru  Constituţia  Cetăţenilor  a  fost  depus  la  CONSILIUL  LEGISLATIV  al  României, în  vederea  obţinerii  avizului  prevăzut  la  art. 3  din  Legea nr. 189/1999, privind  exercitarea  iniţiativei  legislative  de  căre  cetăţeni, după  care  urmează  publicarea  proiectului  de  lege  în  Monitorul  Oficial  al  României.

Semnează președintele Comitetului de Iniţiativă MCC,

doctor în economie, Constatin Cojocaru

Anunțuri

Un gând despre „COMUNICATE

  1. Sa dea Dumnezeu sa se trezeasca dorinta arzatoare de dreptete in fiecare Roman, sa vina cit mai Multi Romanii avem nevoie de voi.

LASĂ UN RĂSPUNS

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s