Române apără-ți Țara, copiii, viața ce o mai ai…

Scrie un comentariu


431863_4030173028712_29806745_n„DRAGĂ MĂICUŢĂ EU AM PLECAT LA LUPTĂ
Maica mea bună, acum când îţi scriu ştiu că nu voi putea să te întristez trimiţându-ţi această scrisoare, dar am s-o ţin la piept şi în gând să te aud mamă cum îmi spui ”Copilul meu drag…”.
De acum sunt pe drum, şi mărşăluiesc să ajung din urmă regimentul, mă arde inima mamă că merg la luptă să-mi apăr ţara de români, mă sting în fiecare clipă când ştiu că oameni vor dispare şi mă reaprind ca focul pentru a noastră ţărişoară. Ce ştiu eu, că poate nu-s greşiţi şi judecata e în mâna Domnului, dar mamă dragă ţipă măicuţele şi copii României să nu-i lăsăm pradă celor ce au uitat că sau născut români. De acum udat-am hârtia de câteva ori şi pâinea de drum în mână e strivită…Măicuţă să nu fii mâhnită că fiul tău a dispărut în zori.”

Îmi este greu și nu pot să cred că România va rămâne ocupată, că va fi desființată, că națiunea română v-a dispare fără să încerce vreo opoziție reală…Aparent așa stau lucrurile, vom pierde fără luptă…numai că din toată lâncezeala veacurilor s-au născut și au pornit armate un Decebal, Mircea, Mihai, Ștefan, Avram, Tudor, Codreanu și toți cei neamintiți…Îmi este ușor și cred din suflet că omul-românul potrivit va deschide calea către dreptate, doar că aceste vremuri cer mai mult decât un lider/erou național, acum se pare că numai un grup de lideri/eroi pot fi suficient de vizibili și mobilizatori pentru neamul ce a fost cu abilitate transformat din „Pe aici nu se trece!!!” în „Să ia fiecare ce o vrea…”…Nu este vina noastră până acum, de abia de aici începe vina, știm că am fost ocupați conspirat…să trecem la deconspirare și nu numai…

„Cine nu crede sa priveasca tot ce s-a intamplat in acesti 22 de ani si o sa vada ca in fata si de fatada au fost si sunt toti politicieni si toate partidele politice care au fost la guvernare, papusile si marionetele lor politice, iar in spatele lor mascati in asociatii, funadatii, ONG-uri, intelectuali si disidenti, agenti cartite pentru Israel, Ungaria si occident, adevarata “forta conducatoare conspirativa suprema din Romania“, cei care au semnat Declaratia din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria:
– au desfiintat si aruncat la fiare vechi intreprinderi si fabrici cu care Romania si-a platit datoriile la FMI si Banca Mondiala,
– au inchis scoli si spitale, renumitele privatizari si disponibilizari, cu care au scos Romania la vanzare,
– au redus salariile si pensiile,
– au jefuit natiunea romana prin jocuri de tip sionist masonic fascist: SAFI, CARITAS, GELSOR, FNI si ei sunt beneficiari, sunt asociati cu Vantu –SOV la Realitatea TV,
– ne invata cum sa mancam paine goala, daca avem, daca nu sa bem apa cu fecale de la APANOVA sau sa cumparam mancare otravita din marile buticuri comerciale CORA, LIDL, Aushand,…
Si, in final priviti Romania dupa 1989, are peste 130 de miliarde de dolari datorie la FMI si Banca Mondiala si o mare parte din acest bani au fost papati de aceste “asociatii politice masonice fasciste MASCATE“.
GDS si ICR controleaza tot in Romania, numesc ministri, amabasadori, consuli, sefi ai seriviciilor de informatii si altele. Fabrica si impun legii sau institutii in Romania, vand si disttrug Romania si extermina natia Romana. Andrei Plesu, Vladimir Tismaneanu, Horia Patapievici, Gabriel Liiceanu, Pipidi Mungiu si alti. Acestia sunt semnatarii Declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta Ungaria, cei care solicita dezmembrarea Romaniei, infiintarea republicii transilvania si revenirea Regelui Mihai la putere, organizatori si participanti la evenimentele din 15 martie 1990 de la Targu Mures si 13-15 iunie 1990 de la Bucuresti-MINERIADA
PRESEDENTIE: ION ILIESCU, EMIL CONSTANTINESCU SI TRAIAN BASESCU
Membri GDS si ICR sunt in toate comisiile prezidentiale, renumita Comisie pentru condamnarea crimelor comuniste in Romania: COMISIA BASESCU-GDS-TISMANEANU aici se fabrica si se impun legile in Romania si  stabilesc cum sa vanda Romania si la cine, ori reduc salarii si pensii sau inchid scoli si spitale, mai nou solicita ca managerii din regiile statului roman sa fie inlocuiti de manageri straini pe care sa-i platim cu zeci si sute de mii de euro lunar, dar pentru romani e cacealma GDs si ICR si este CRIZA, NU sunt bani, dar sunt bani pentru asociatii, fundatii si ONG-uri sunt bani.
Toata media e controlata de GDS si ICR, TVR, TVR Cultural, Realitatea TV, Evenimentul zilei, Curentul, Prima TV,
GUVERN
GDS si ICR propune ministri in guvernele Romaniei, cand si cum sa se modifice structura guvernamentala, pentru interesul lui Soros & co, Israelului si Ungariei si alti, iar toate actiunile lor pentru distrugerea si jefuirea Romaniei si exterminarea natiei romane, se pun in aplicare prin ORDONANTA DE GUVERN fara aprobarea Paralamentului sau a presedintelui Romaniei si prin renumitele arme masonice fasciste sioniste: privatizare, restructurare si disponobilizare. Exista deja renumitul caz, Andrei Plesu care ii oferea un post in MAE lui Mihai Gadea si la alti, de parca era firma lui particulara.
Iar, Sorin Rosca Stanescu semnaleaza un lucru halucinant, ICR controleaza SIE si le spune ce sa faca si cum sa faca.
“Lipitorile ICR Si SIE! La 44 milioane euro se ridica bugetul Institutului Cultural Roman. In 2012, la fel ca in 2011. Pe langa aceasta suma exorbitanta de bani, insensibila la criza, institutia condusa de Horia-Roman Patapievici mai papa si alti bani. De unde? Vezi si te crucesti! De la Serviciul de Informatii Externe. Sunt parale ale spionajului romanesc. Ce legatura poate exista intre unii si altii? Si marele pastor ICR, care este insusi Presedintele Romaniei? Si cine sunt, in ultima instanta, beneficiarii? Cine sunt lipitorile ICR?“
PARLAMENT
Membri GDS si ICR sunt si parlamentari, deputati si senatori, dar tot parlamentul Romaniei e o MASINA DE VOT  a GDS-ului si ICR-ului, care apara interesele sefilor directi: Soros & CO , Israel, Ungaria, Franta si alti, sunt pe ordinea de zi: vanzarea Romaniei, Rosia Montana, Extragerea gazului de sist, reducerea salariilor si pensiilor, inchiderea scolilor si spitalelor si altele.
VIERMI SI CIUMPALACI
Cetateni romani jefuiti, saraciti, infometati si ucis fara mila. Cei care sustin finaciar toata clasa politica inclusiv membri GDS si ICR care de fapt, sunt continuatori PCR-ului si UCT-ului, aceleasi persoane, aceiasi membri  de partid, dar de data aceasta avem o structura politica masonica fascista mascata care se gaseste pe o treapta superioara si care conduce si coordoneaza toate partidele politice si toata Romania, iar pentru cine nu crede, sa priveasca alata asociatie: UDMR care participa la distrugerea Romaniei.
Lupta finala, a doua sovietizare si bolsevizare a Romaniei, prima a avut loc dupa lovitura de stat de la 23 august 1944, atunci cand regele Mihai i-a invitat la Palatul regal pe Ion Antonescu si ministri sai si i-a batut, ciomagit si sechestrat cu servitori si paza sa regala, pana au venit rusi in luna septembrie in Romania si i-a predat rusilor, iar dupa 1991, se aduc cetateni straini, basarabeni rusi la studii gratuite masa, cazare, bursa si transport, care dupa terminarea studiilor sa inlocuiasca cetateni romani in institutiile statului roman.” (sursa și mai multe date aici : http://newsinfo1000.wordpress.com/2013/06/23/moscova-usl-washington-tel-aviv-ard-pdl-budapesta-udmr-si-masoneria-ataca-si-distruge-romania)

Anunțuri

LASĂ UN RĂSPUNS

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s